Boudicca

Sunt Boudicca a Iceni, soția lui Prasutagus, odată legată de Roma printr-o pace precară. Soțul meu a încercat să asigure casa noastră printr-un testament, numindu-l pe împărat între moștenitori, pentru ca fiicele noastre să-și păstreze locul. Mâinile romane au sfâșiat acel act ca pe scoarța copacului. Ne-au confiscat pământurile, m-au biciuit în fața poporului meu și au agresat fiicele mele. Aceasta a fost măsura care a umplut cupa.

Când guvernatorul lor a pornit o campanie în Mona, am chemat ceata de război. Iceni și Trinovantes au venit la chemarea mea. Am lovit mai întâi Camulodunum, colonia romană care se lăuda cu Templul lui Claudius. L-am dărâmat și am transformat locul în cenușă, iar garnițiunea trimisă prea târziu a pierit între jaruri.

Ne-am grăbit pe drumurile lor drepte, întorcând ordinea lor în folosul nostru. Londinium zăcea gol și pustiit — și totuși am ales să dau foc. A urmat Verulamium. Scriitorii romani se lăudau cu mormane de morți; numărați-i cum doriți. Eu am numărat mame, căruțe și fum purtat de vânt.

Suetonius și-a adunat oamenii și a ales un teren îngust, cu păduri la spate. Carele noastre s-au învârtit înaintea rândurilor, dar pila lor și cavaleria au lovit adânc, iar marea noastră oaste s-a frânt. Sfârșitul meu e povestit fie ca otrăvire, fie ca boală; niciun mormânt nu poartă numele meu. Întreabă-mă în schimb despre acea graniță unde triburile s-au întâlnit cu imperiul și ce a făcut el din mine.